Despre atașament și orientarea către grupul de egali

Fotografie: Coman Florentina De Coman Florentina
Publicat la 01.11.2026 · 3 min de citit

Secretul parentingului constă nu în ceea ce face părintele, ci mai degrabă în ceea ce este părintele în ochii copilului. Când copiii caută apropierea și contactul cu noi, devenim ghizi, modele, profesori, antrenori, putem oferi confort și alinare. R

Relația de atașament a unui copil față de părinte trebuie să dureze cel puțin atâta timp cât are nevoie copilul să fie îndrumat. Acest lucru devine din ce în ce mai dificil în ziua de azi. Părinții nu au devenit mai puțin devotați, natura fundamentală a copiilor nu s-a schimbat nici ea, nu au mai puține nevoi sau sunt mai rezistenți. Ceea ce s-a schimbat este societatea și cultura în care ne creștem copiii. Atașamentul copiilor față de părinți nu mai primește sprijinul culturii și al societății. Relațiile părinte-copil sunt subminate pe măsură ce copilul pășește într-o lume care nu mai apreciază și nu mai întărește relația de atașament dintre aceștia. Copiii își formează tot mai multe relații de atașament, altele decât cele cu părinții.
Principalul tip de atașament care concurează și subminează autoritatea și iubirea părinților este legătura tot mai puternică pe care o au copiii noștri cu cei de o vârstă cu ei. Pentru prima dată în istorie, tinerii apelează la cei de o vârstă cu ei pentru instrucție, modelare și îndrumare, în loc să se îndrepte spre mame, tați, educatori, alți adulți responsabili. Copiii sunt crescuți de persoane imature, care nu au cum să-i ajute să se maturizeze, ei se cresc unii pe alții.
Termenul care se potrivește cel mai bine cu acest fenomen este acela de orientare spre grupul de egali. Ce este orientarea spre egali? Orientarea este impulsul cuiva de a-și stabili repere, de a se familiariza cu mediul. Este o necesitate, un instinct omenesc fundamental. Atașamentul și orientarea sunt strâns legate între ele. Copiii nu au un instinct înnăscut de orientare, au nevoie să primească de la cineva simțul direcției. Ei au nevoie să-și găsească repere apelând la o sursă de autoritate, contact și căldură.
Copiii nu se pot orienta simultan spre adulți și spre alți copii, nu pot fi atenți la două seturi de indicații contradictorii în același timp. Creierul copilului trebuie să aleagă automat între valorile parentale și valorile celor de vârsta lui, între îndrumarea parentală și îndrumarea prietenilor, între cultura parentală și cultura egalilor săi.
În culturile orientate spre adult, în care valorile și principiile directoare sunt mature, morale, copiii se atașează unii de alții fără a-și pierde reperele și fără a respinge îndrumările părinților. În culturile orientate spre egali, legăturile dintre egali au înlocuit relațiile cu adulții ca primă sursă de orientare. Și atunci felul în care au fost tratați de ceilalți copii, nu de părinți, devine mecanismul de declanșare pentru anarhie, abandon școlar, agresivitate, suicid, crime, hărțuiri, violențe.
Copiii pot ști ce își doresc dar e periculos să presupunem că știu ce au nevoie. Pentru copilul orientat spre prieteni e normal să prefere contactul cu aceștia în defavoarea familiei, să fie cu ei cât mai mult posibil, să le semene lor cât mai fidel. Parentingul care se bazează pe preferințele copilului ne poate pensiona înainte de vreme. Pentru a avea grijă de copiii noștri, trebuie să-i revendicăm și să preluăm controlul în a le îndeplini nevoie de atașament. Deși suntem îngroziți de acest fenomen, cei mai mulți dintre noi nu credem că ne afectează în mod direct.
Nu putem lupta cu forțele sociale, economice și culturale care încurajează orientarea spre grupul de egali, însă putem lua decizii în casa noastră și la școală pentru a împiedica înlocuirea prematură a adulților cu copii de vârsta copiilor noștri. Restabilirea relației părinte-copil este prioritară și urgentă. Copiii vor să ne aparțină, chiar dacă cuvintele lor sugerează contrariul. Ne putem revendica rolul care ni se cuvine, acela de părinți, mentori, profesori, educatori. Tratamentul depinde întotdeauna de diagnostic. Trebuie să ne uităm întâi la ce ne lipsește și în ce moment lucrurile au luat-o razna. Și avem nevoie de timp, de implicare, de investiție pentru ca, în procesul de atașament al copiilor noștri, noi să jucăm un rol central.

Cum să ne păstrăm copiii aproape – De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii - fragment
Gordon Neufeld, Gabor Mate

Surse

Gordon Neufeld, Gabor Mate, Cum să ne păstrăm copiii aproape – De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii, MULTIMEDIA EST PUBLISHING, București, 2017

Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește consultul unui specialist.